ares pace (feat. zhao) şarkı sözleri

Câteodată am nevoie doar de pace Să stau chill pe carapace Fără pressure pe torace Să dau deoparte tot ce nu îmi place Să rămân doar eu cu ea și muzica să ne îmbrace Un vibe fenomenal se instalează-n room Aș vrea să descriu starea dar sincer n-am cum Atât de magică e coliziunea noastră Și după ce se termină mă uit pe fereastră Și îmi pun căștile-n urechi, îmi spun povești Mă poartă undeva pe străzi prin Dărmănești Am pielea de găină doar cât mă gândesc Că sunt aici unde cândva puteam doar să visez Și-unde țintesc acum, nici nu-ți imaginezi Aproape că îmi este frică, dar cumva mă motivez Că liniștea pe care-am reușit s-o cresc Îmi permite să țin capul sus și să mă focusez, yeah Nu mai beau, nu mai trag, nu mai vreau, simt Sunt aproape să ajung unde mi-am dorit Mai apar și probleme dar nu am timp Știu că vor pleca așa cum au venit Nu mai beau, nu mai trag, nu mai vreau, simt Sunt aproape să ajung unde mi-am dorit Mai apar și probleme dar nu am timp Știu că vor pleca așa cum au venit Câte mi-am promis că nu o să le mai fac Că n-o să renunț și-am renunțat Nu mai am nici scuze, nici motive de dat Dar fii sigur c-am încercat, ah Și-am băut, am mai tras M-am distrat, m-am distras Și-am mai vrut, am zis pas Mă distrug Iar cu ochii pe ceas, doar la cât a rămas Nu sunt mândru, nici treaz Am mai tras un fum Pe cine mint, de cine fug, cât o mai țin așa Nefericit dar mulțumit că încă simt ceva Las un vis pe drum să-l ia cine vrea Caut echilibru, pacea și dragostea Nu mai beau, nu mai trag, nu mai vreau, simt Sunt aproape să ajung unde mi-am dorit Mai apar și probleme dar nu am timp Știu că vor pleca așa cum au venit Nu mai beau, nu mai trag, nu mai vreau, simt Sunt aproape să ajung unde mi-am dorit Mai apar și probleme dar nu am timp Știu că vor pleca așa cum au venit
Sanatçı: Ares
Türü: Belirtilmemiş
Ajans/Yapımcı: Belirtilmemiş
Şarkı Süresi: 2:58
Toplam: kayıtlı şarkı sözü
Ares hakkında bilgi girilmemiş.

Fotoğrafı