Cel Mai Urât Dintre Pământeni- Dialog cu timpul

Te hrăneşti cu iluzii, respiri dorinţe iluzorii Trăieşti efemera viaţă cu bucurii provizorii Ştiu cum e să-ţi creezi propria lume şi-n ea să stai izolat Apoi realitatea să vină să dărâme tot ce ai creat De cel puţin două ori am încercat să transform Visele în ceva real, doar că mă trezeam din somn Prin sufletul ce nu-l am, reflect căldura ce n-o simt Mulţi mă văd ca o mină de aur, eu, ca un gram de argint Da, n-am suflet. Nu l-am vândut, nu l-am pierdut, doar c-am socotit Că-i greu să cari ceva ce ţine tot ce-ai simţit şi-ai trăit În ziua de azi aproape toţi se bazează pe instinct În loc de a avea fiecare câte-un scop distinct În relaţii, foarte rar, se mai foloseşte raţiunea Acelaşi lucru şi de suflet pot să zic Faceţi ca diferenţa, dintre oameni şi-animale Să nu mai fie nimic semnificativ Înainte îmbrăţişarea unei fete era ceva chiar special Acum necunoscuţii se sărută între ei cât mai trivial S-a uitat de simplitate, s-a-ngropat naturaleţea Care mai de care, prin machiaje, îşi caută frumuseţea Nu mai contează intelectul, buget s-aibă, bine s-arate Indiferent câtă suferinţă îţi poate pune în spate Îi alungaţi pe cei smeriţi, îi luaţi de fraieri că-s cinstiţi Apoi vă plângeţi că prietenii vă vând pe 30 de arginţi Vă faceţi singuri rău, vă prăbuşiţi inevitabil Având sau neavând un caracter prea notabil Cu ce a greşit omenirea de plătim scump atât de mulţi Las întrebarea fără răspuns şi-ţi mulţumesc că mă asculţi