Cel Mai Urât Dintre Pământeni- Parfum de februarie

Nu mai e urmă de soare, asta-i iarna, legea firii Cum la frumuseţea-ţi răpitoare se fac mai roşii trandafirii Moralu-ncerc să ţi-l ridic de parcă-l urc pe scripete Tu nu mă crezi când eu îţi zic că eşti cea mai drăguţă dintre fete De când te am ca muză scriu cum nu credeam că o pot face Deci prezenţa ta văd că doar bine îmi face Ştii că nu mă pot preface să disimulez nu pot Simt că despre tine pot să cânt nonstop E pansament de pus pe rană suportul ce mi-l oferi De asta eşti pentru mine ca pentru Eminescu lacul cu nuferi Suflet cald şi liniştit nu ştii cât te subestimezi Nereuşind tot ce e bun înăuntrul tău să vezi Să-ţi spun cât îmi eşti de dragă precum o scumpă floare Sau ca la-nceputul iernii prima ninsoare Şi cum primăvara natura aduce la viaţă Aşa privirea ta inima-mi dezgheaţă Zâmbetul tău comoară de cufăr Pentru el n-aş putea vreodată pe tine să mă supăr Niciodată nu credeam că ar putea exista În realitatea palpabilă ce mintea îmi poate debita Adică o persoană pe placul meu şi asta nu vreau să-ngrop Că pentru mine-i mare lucru eu fiind anxios şi mizantrop Ce am zis nu e de contrazis ci de reţinut Tu ştii că sinceritatea mea e adevăul absolut Pentru cât bine mi-ai făcut aş vrea să pot să te ajut Dar tu nu-mi dai ocazia şi mă faci să iţi scriu mai mult Cel puţin drept recunoştiinţă ştiind că am bază-n tine Cum nu am în altă fiinţă şi se simte foarte bine Nu ştiu ce pot să îţi ofer exceptând astă răsplată Plus să-ţi amintesc constant cât eşti de minunată Iubesc să vorbesc despre iubire dar urăsc sentimentul Fiindcă-mi consumă existenţa începând cu prezentul