Cel Mai Urât Dintre Pământeni- Tetragrammaton

Aveam şi eu senzaţia că stăpân sunt eu Asupra naturii care era în jurul meu Nu mă consideram creaţie, eram ateu Până să mi se-arate, prin oameni, însuşi Dumnezeu Am văzut bunătate izvorâtă din persoane Care hrăneau pe cei flamânzi deşi ei mureau de foame Fizic vorbind, că spiritual privind în profunzime Ei erau mai sătui decât cei care mâncau bine Am văzut pe cei care necondiţionat ajută Fiindcă ştiu că cine împrumută pe aproape, pe Cel de Sus împrumută Cine iartă pe aproape, acela va fi iertat Cine îndrumă spre bine, acela va fi luminat C-aşa a rânduit Dumnezeu şi i-a umplut cu harul său Sădind în inimile lor bine unde era rău Iubire unde era ură, modestie unde era mândrie Hărnicie şi dărnicie unde erau lene şi lăcomie El îi iubeşte pe toţi cei care Îl iubesc Şi toţi care-L caută cu-adevărat Îl gasesc Dar nu prin cluburi, prin desfrâu sau prin destrăbălare Că largă este poarta şi lată este calea care duce la pierzare Şi mulţi sunt cei care aleg pe acolo să meargă Că s-au îndepărtat de El fiindcă n-au putut să înţeleagă Omul e liber, dar nu-i asta libertatea, firesc Liber eşti când nu depinzi de nimic lumesc Până la al miilea neam Dumnezeu se milostiveşte Pentru cine Îl primeşte şi Îl vesteşte De la începutul creştinismului martirii nu au frică De duşmanii ce-i prigonesc fiindcă Dumnezeu îi ridică De asta s-au arătat în faţa morţii biruitori Toţi cei care au ales Lui să-i fie slujitori Ducând o viaţă zbuciumată Mai mereu încercată Dar nu şi-au lepădat credinţa Când i-a cuprins suferinţa Şi zic aici de familia Brâncoveanu şi de Sfinţii Închisorilor Care au ales să-ndure durerea din pricina credinţei lor