cezar wok de-o parte (feat. lamo) şarkı sözleri

Like Wok Da ce-i pentru mine îi pus de-o parte Hai dă-te într-o parte Ea îmi șoptește, hai spune mai tare Hai spune mai tare că nu mă mai doare Eu sunt plecat peste mări, peste oceane (Peste oceane) Nu zic de Briceni când spun că sunt peste hotare Ca să vin acasă, tre' să schimb 2 avioane Ce-ai pus tu pe masă?" ma întreabă, lor li-i foame (Lor li-i foame) Lor li-i foame, toată lumea o plecat Am plecat și eu, da eu mi-am pus ceva în plan Eu am stat pe 10 degete, eu nu m-am aplecat Ca să știe toată lumea, Cezar realina-i împărat Da am avut prea multe vise care nu s-o realizat Câte scene am făcut, da filmu' nu s-o regizat Da cât timp am pierdut eu pe afară, timpu' s-o fumat Nici nu poți să mă mai vezi că merg cu sticle, doar tunat Dacă sincer, tăt îi ceas și eu n-am timp de glume Am Hellstar pe mine, da seara spun rugăciune Când vorbești cu mine, bazaru îi doar de sume Eu încerc să fiu om bun, da ei mă trag de strune, ahh Da ce-i pentru mine îi pus de-o parte Hai dă-te într-o parte Ea îmi șoptește, hai spune mai tare Hai spune mai tare că nu mă mai doare Eu sunt plecat peste mări, peste oceane (Peste oceane) Nu zic de Briceni când spun că sunt peste hotare Ca să vin acasă, tre' să schimb 2 avioane ,,Ce-ai pus tu pe masă?" ma întreabă, lor li-i foame (Lor li-i foame) Și dacă crezi ca n-o să pot O să-ți demonstrez că pot O sa lucrez zi de zi și o să vezi că ajung în top Câte vise plănuite n-au intrat cu mine-n joc Degeaba crezi că n-o să pot Tu încerci să spui ceva, da nu-nțeleg ce vrei să spui Tu încerci să-mi scrii mesaje, da te văd că tot compui Nu-nțeleg de ce mă judeci, simt că tu mă descompui Degeaba vrei să te expui O s-ajung eu undeva (Undeva) Unde nimeni nu mă poate căuta Știu că inima nu mai poate îndura (Nu mai poate) Hai dă-te din calea mea Da ce-i pentru mine îi pus de-o parte Hai dă-te într-o parte Ea îmi șoptește, hai spune mai tare Hai spune mai tare că nu mă mai doare Eu sunt plecat peste mări, peste oceane (Peste oceane) Nu zic de Briceni când spun că sunt peste hotare Ca să vin acasă, tre' să schimb 2 avioane ,,Ce-ai pus tu pe masă?" ma întreabă, lor li-i foame (Lor li-i foame) Lor li-i foame, toată lumea o plecat Am plecat și eu, da eu mi-am pus ceva în plan Eu nu m-am aplecat Realizat Și dacă crezi ca n-o să pot Degeaba crezi că n-o să pot
Sanatçı: Cezar Wok
Türü: Belirtilmemiş
Ajans/Yapımcı: Belirtilmemiş
Şarkı Süresi: 2:46
Toplam: kayıtlı şarkı sözü
Cezar Wok hakkında bilgi girilmemiş.

Fotoğrafı