Undeva, odată

Undeva odată Undeva odată ai simțit și tu că la poarta-nchisă dragostea-ți bătu și dorea să intre însă tu n-ai vrut - dar i s-a dus vremea harului avut. Undeva odată ai avut o zi când și tu iertarea ai putut găsi căci atât de-aproape îți era Iisus - dar necunoscută ziua ta s-a dus. Undeva odată și tu te-ai predat Domnului - simțindu-ți sufletul iertat dulce era pacea sufletului tău - dar nu ți-ai păstrat-o și-ai căzut mai rău. Undeva odată Dumnezeu era chiar lângă-a ta ușă, chiar intrat pe ea - dar păcatul-demon iarăși te-a supus și stingând lumina Dumnezeu S-a dus. ... Undeva odată ai să plângi tu-n veac câte legi acuma nu se mai desfac câte lași acuma veșnic nu mai vin și tu singur-singur vei fi-n veci străin.