oastea domnului 11. slăviți, slăviți pe domnul! şarkı sözleri
Psalmul 105
1-Slăviți, slăviți pe Domnul, chemați Numele Lui vestiți printre popoare lucrarea Domnului
2-Cântați, cântați în cinstea puterilor Lui tari
vorbiți, vorbiți de toate minunile Lui mari.
3-Făliți-vă în lume cu Numele Lui Sfânt
să cânte duhul celor ce-L caută pe pământ
4-Să alergați la Domnul, la sprijinu-I bogat
și Fața Lui cea Sfântă căutați-O necurmat!
5-Aduceți-vă-aminte ce semne-a săvârșit
minuni și judecată cu gura-I a grăit
6-A lui Avraam sămânță și Iacov cel plăcut
aduceți-vă-aminte ce Domnul a făcut!
7-Căci Domnul ne-a fost nouă Puternic Dumnezeu
El judecată face pe tot pământul Său
8-El pururi Și-amintește de sfântu-I legământ
făcut cu mii de neamuri de oameni pe pământ.
9-De legământul care cu-Avraam l-a încheiat
de jurământul care lui Isaac l-a dat
10-El a făcut o lege lui Iacov pe pământ
lui Israel un tare și-un veșnic legământ.
11-Zicând: îți voi da țara Canaanului plăcut
s-o moștenești căci sorțul la dânsa v-a căzut
12-Pe-atunci ei erau singuri și umili și puțini
13-mergeau din țară-n țară la toți fiind străini.
14-Dar nimeni să-i apese El n-a îngăduit
pe mulți regi, pentru dânșii, El, Domnu-a pedepsit
15-El zise: nu-i atingeți, căci unșii Mei sunt ei
nu faceți rău acelor ce sunt prorocii Mei!
16-Spre țara lor chemat-a El foamete și vai
tăiatu-le-a deodată mijloacele de trai
17-Trimisu-le-a nainte pe Iosif rob legat
18-I-au strâns picioru-n lanțuri și-n fiare l-au băgat.
19-Pân-la-mplinirea vremii și prorociei lui
și până să-l încerce Cuvântul Domnului
20-Atuncea împăratul din lanț l-a desfăcut
21-L-a pus domn peste casa și-ntregul lui avut.
22-Pe cei mari după voie să poată a-i lega
și pe bătrâni să-nvețe înțelepciunea sa
23-Și în Egipt atuncea Israel a venit
și Iacov în ținutul lui Ham a locuit.
24-Iar Domnul înmulțit-a poporul lui încât
a fost cu mult mai tare ca cei ce l-au urât
25-Iar inimile-acestor atâta le-a schimbat
încât cu mișelie și ură s-au purtat.
26-Atunci trimis-a Domnul pe Moise și Aron
27-Minuni nemaivăzute, văzut-a Faraon
28-Trimis-a întuneric și neguri a adus
să nu fie-ndărătnici Cuvântului de Sus.
29-Schimbat-a apa-n sânge, toți peștii le-au pierit
30-În țară și-n palate de broaște-a forfotit
31-Cu muște-otrăvitoare umplut-a orice loc
32-În loc de ploi căzut-au mari grindine și foc.
33-Bătut-au vii și arbori, smochinii i-a zdrobit
34-Lăcuste fără număr asupră-le-au venit
35-Mâncat-au iarba toată și rodul din câmpii
36-Lovitu-le-a cu moarte pe-ntâi născuții fii.
37-A scos pe-ai săi cu aur și-argintul jefuit
nici unul dintre dânșii, din toți, n-a șovăit
38-S-a bucurat Egiptul atunci când au plecat
că-i apucase groaza de tot ce s-a-ntâmplat.