oastea domnului 5. doamne, până când şarkı sözleri
Psalmul 13
- Un psalm al lui David. Către mai marele cântăreților -
1 - Doamne, până când, o Doamne
Tu mă vei uita mereu
până când Îți vei ascunde
Fața Ta de robul Tău?...
2 - Până când avea-voi Doamne
sufletul de temeri plin
până când voi fi-n necazuri
și-asuprit de cel hain
de vrăjmașul meu hain?
3 - O, privește, o răspunde-mi
Doamne Dumnezeul meu
dă-mi Tu ochilor lumină
ca să n-adorm somnul greu
somnul morții lung și greu.
4 - Nici vrăjmașul să nu zică:
iată-acum l-am biruit
și să n-aibă bucuria
că mă clatin prăbușit
că mă clatin prăbușit.
5 - Doamne, când în bunătatea-Ți
și în mila-Ți necurmat
am în suflet bucurie
de izbânda ce mi-ai dat.
6 - Eu cânt Domnului cu psalmii
ce din veacuri I-au plăcut
Îi cânt Lui c-atâta bine
mie Domnul mi-a făcut,
mie Domnul mi-a făcut...