Ierusalim, cetatea mea

Ierusalim, cetatea mea Ierusalim, cetatea mea tot sufletu-mi suspină: cînd oare, cînd te voi vedea, cînd oare-n tine voi intra să cînt în mîntuirea ta pe marea cristalină? Ierusalim, sfînt dor nestins ca dulce va fi-n tine cînd lungul zbucium va fi-nvins cînd Țelul drag va fi atins iar plînsul șters, uitat și stins și zările senine. O, Rai cu ziduri de topaz iubirea mea te cheamă cu rugăciunile-n extaz, cu rîu de lacrimi pe obraz, cu dorul să te vadă az’ strigîndu-ți: ia-mă, ia-mă! O, pîn-atunci Ierusalim trimite-ne din tine arvuna harului sublim pe care-l cerem și dorim biruitori să moștenim comorile-ți divine.